Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de coerentă e politica de coeziune a României?

Publicat in Adevarul, duminică 22 august 2010 ·

Politica de coeziune a Uniunii Europene şi-a fixat ca obiectiv să reducă diferenţa între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni. În România, se întâmplă pe dos. Statele care au aplicat corect politica de coeziune europeană au avut rezultate excelente precum creşterea investiţiilor, a locurilor de muncă, a PIB. Într-un cuvânt, stabilitate pe termen lung.

În schimb, în România, după un deceniu de "aplicare" a politicii de dezvoltare regională, discrepanţele faţă de celelalte state membre s-au adâncit. Şi totuşi, şansa României de a se dezvolta este legată de politica europeană de coeziune.

Citiţi şi:

UE pregăteşte mecanisme de acţiune rapidă în caz de catastrofe naturale

În Europa şi în toată lumea se dezbat zilnic căile de ieşire din actuala criză economică şi mai ales proiecte şi modele de evoluţie post-criză. Statele membre ale Uniunii Europene, formaţiunile politice europene, partenerii sociali discută foarte intens despre politica de coeziune economică, socială şi teritorială.

Se speră ca în toamna acestui an să se ajungă la un consens politic privind viitorul politicii europene de coeziune. Ar urma ca, până în primăvara 2012, să se deruleze un "dialog strategic" între statele membre şi instituţiile europene, care se va finaliza prin elaborarea unui proiect de Cadru Strategic European de Dezvoltare.

Este foarte simplu de sesizat că acest "dialog strategic" se va desfăşura concomitent cu negocierile pentru cadrul financiar 2014-2020. Aşadar, dezbaterea politicii europene de coeziune are în vedere opţiunile de dezvoltare a Uniunii Europene, dar şi modul cum se va întocmi viitorul buget european. Ambele aspecte interesează România, în gradul cel mai înalt.

Glosarul Uniunii Europene spune că termenul "coeziune economică şi socială" exprimă solidaritatea statelor membre şi regiunilor europene. Dar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver: Indică dispreţul nedisimulat faţă de interesul naţional al României şi drepturile românilor / Este o dovadă de servilism şi slăbiciune / Simion îi cere demisia

News.ro acum 13 minute
Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile candidatului AUR la Preşedinţie George Simion, care a mulţumit Statelor Unite pentru neincluderea României în Visa Waiver, afirmând că aceasta indică indică dispreţul nedisimulat faţă de inter

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 2 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum o ora
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Promisiunea glo prinde rădăcini! Peste 23.000 de copaci plantați în Buzău și Călărași, în campania ”Reciclăm & Plantăm Împreună!”

Gandul acum 2 ore
București, 10 mai 2025 – Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „R

George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: S-a transformat în agent electoral al sistemului!

News.ro acum 13 minute
Candidatul AUR la Preşedinâie George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: ”S-a transformat în agent electoral al sis

A2: Restricții de circulație timp de opt ore în zona Fetești

Mediafax acum 9 minute
„CNAIR anunţă conducătorii auto cu privire la instituirea restricţiei de circulaţie pe A2 la km 144+100, respectiv în zona Agenției de Încasare Fetești pe Calea I (sensul București – Constanța), banda 6 (de încasare a tarifului în numerar) marți, 13

Infecții nosocomiale la Spitalul din Târgu-Jiu. DSP Gorj a emis aviz de suspendare a activității

Mediafax acum 35 minute
„Medicii epidemiologi din cadrul Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) au efectuat în data de 09.05.2025 instruiri ale personalului prezent la aceea dată și oră la serviciu, instruiri privind igiena mâinilor, r

Trump anunță un ordin executiv care va duce la scăderea cu până la 80% a preţului medicamentelor

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, citată de News.ro. „Statele Unite plătesc a

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum o ora
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

Harghita: Pompierii au reluat luni dimineaţă misiunea de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureş

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Harghita au reluat, luni dimineaţă, misiunea de căutare-salvare a unui bărbat despre care existau informaţii că ar fi căzut, cu o zi în urmă, în râul Mureş, în dreptul municipiului Topliţa, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii

Vremea

București
acum

11°
lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

4°/15°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/20°
Constanta
acum

10°
lun.

6°/18°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

4°/19°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°