Guvernantii incearca din rasputeri sa dea senzatia ca au administrarea tarii sub control, ca si cand haosul ar putea fi instalat intr-o matrice si tinut in lesa, cuminte, spre a fi convertit in forta motrice.
In aparitiile sale cele mai recente, premierul Romaniei a aratat publicului un tip multumit ca in tara nu se intampla numai nenorociri. Se mai intampla centuri de ocolire si zece kilometri de autostrada - Emil Boc a contracarat la capitolul imagine reamintindu-le romanilor ca-i dor drumurile, ca injura infrastructura si pe cine a facut-o, mai precis a omis-o dintre prioritati.
Dar a sunat teribil de fals. Ca melodiile care preced anunturile in gari. Ca o cutie goala de sardele aruncata pe un teren de golf. Dar poate ca avem definitii diferite despre decenta.
Daca as fi fost premierul unei tari unde cinci bebelusi ar fi pierit in chinuri in incubatoare care urlau a incendiu spre asistentele care petreceau cu urecha infipta in casetofon nu mi-ar fi ars de un pahar pe bord, ca sa testez finetea unei sosele.
Ce are premierul cu tragedia de la Maternitatea Giulesti? Trebuie sa se opreasca lumea in loc pentru ca sistemul isi arata nemernicia secerand vieti nevinovate? Se pot pune si aceste intrebari, dar tot in numele libertatii, imi permit sa cuget dupa cum ma taie simtirea.
Cand o tara intreaga este socata de cumplita intamplare, cand zilnic, jurnalistii descopera o noua mostra de indolenta in acest teribil concurs de imprejurari, care o intrece pe precedenta, cand dimensiunea dezastrului este intrecuta doar de intensitatea lui, nu-ti arde de nimic. Nu razi fericit, imbratisandu-te cu oamenii, constatand ca nu ti s-a varsat paharul pe bord, nu-ti arde nici macar sa zambesti. Esti suparat, esti negru de furie, esti descumpanit gandindu-te la oamenii care si-au ingropat copiii, morti in chinuri groaznice din cauza
