Radu Voina va pregăti din mers participarea echipei feminine a României la CE din decembrie. În septembrie, după ministagiul de la Râmnicu Vâlcea, naţionala îşi va apăra titlul la Cupa Mondială. Grupul jucătoarelor de la Oltchim va duce greul şi de această dată la echipa naţională. Ele vor avea un sezon aglomerat, „luptând“ pe mai multe fronturi.
Peste nicio lună, echipa feminină de handbal a României va participa la prima acţiune de pregătire a participării la Campionatul European din luna decembrie. Lotul se va reuni la Râmnicu Vâlcea, iar apoi va fi prezent la Cupa Mondială din Danemarca. Nu va fi vorba despre un cantonament, ci doar despre o revedere a jucătoarelor.
„Moda cantonamentelor de pregătire în handbal, la echipele naţionale de seniori, a apus. Jucătoarele se vor reîntâlni, se vor pregăti trei zile împreună, iar apoi vor pleca la competiţie. Nici măcar despre omogenizarea echipei nu mai putem vorbi într-un timp atât de scurt. Totul se face din mers. Jucătoarele se pregătesc la cluburi. Sunt profesioniste", ne-a declarat Radu Voina, antrenorul naţionalei.
Cu un obiectiv pentru CE ceva mai larg decât de obicei - clasarea între locurile 1-5 -, echipa României se bazează în continuare pe Oltchim, gruparea vâlceană furnizând cele mai multe jucătoare la lot. Aşa cum ne mărturisea şi anul trecut, când era „principal" şi la formaţia campioană, Radu Voina şi-ar dori ca întrecerea internă să fie mult mai disputată, ea fiind cea care dă valoare şi naţionalei.
„Teoretic, campionatul susţine o reprezentativă. Cu cât este mai puternică, mai disputată liga internă, cu atât creşte şi valoarea unei naţionale. Nu este cazul la noi, unde Oltchim domină cu autoritate".
Calendarul este tot mai aglomerat
Revenit din vacanţă, situaţie cu care nu s-a mai întâlnit de mult timp, Radu Voina vorbeşte despre ultimul an din via