Remiza de la Ploieşti cu Astra (2-2) a pus capăt mandatului lui Aurică Ţicleanu pe banca Universităţii Craiova.
Tehnicianul adus la Ştiinţa în această vară a fost demis de patronul Adrian Mititelu de la Craiova, prin SMS, în timp ce echipa era în drum spre casă.
Conform prosport.ro, Mititelu i-ar fi trimis lui Ţicleanu, pe telefon, un mesaj cu textul "Nu eşti compatibil cu echipa", fapt echivalent cu o demitere.
După meci, până să primească mesajul patronului, Ţicleanu vorbise despre faptul că echipa începe să se închege.
"Mi s-a părut un joc bun între două echipe în foame de puncte. Am fost aproape de victorie, dar până la urmă punctul este unul bun pentru noi pentru că revenim prima dată în joc în acest campionat după ce suntem conduşi. Acesta este un semn că echipa începe să se închege şi începem să avem caracter. Chiar dacă nu este mulţumitor, este un punct muncit, iar importanţa lui o s-o vedem la finalul campionatului, nu acum", a spus Aurel Ţicleanu, conform Mediafax, sigur că Universitatea are potenţial, forţă, dar şi slăbiciuni.