Principiul modern al pensiilor e bazat pe un contract legal, intre stat si lucrator. Contra unor sume platite saptamanal, chenzinal sau lunar, de catre lucrator, in directa proportie cu nivelul de salarizare, statul garanteaza un anumit venit, pe viata, incepand de la data pensionarii.
Ce se intampla cu contributiile de asigurari sociale (banii de pensie) colectati de la lucratori de-a lungul a trei sau patru decenii de munca? Aceste sume enorme sunt tinute, teoretic, de stat intr-un cont special. Daca contribuabilul, lucratorul, ar fi pus acesti bani intr-o banca, la o dobanda de doar 5%, ar putea trai ani de zile, fara sa se atinga de suma "principala". Cu alte cuvinte, statul a beneficiat de aceste dobanzi doar prin mentinerea contului de asigurari sociale.
In multe situatii, contributia lucratorului la fondul de pensii era suplimentata de o "contributie sociala" din partea intreprinderii unde lucra. Salariatii "bugetari", la un moment dat, aveau aceasta contributie "de la stat", egala cu contributia lor.
Din datele actuale reiese faptul ca aproape 10% din lucratori nu ajung la pensie, iar un alt segment al populatiei, vreo 10%, moare in primii ani de la pensionare. Ce se intampla cu acest "surplus" de bani? In unele circumstante, sotul sau sotia sunt titularii unei portiuni a pensiei decedatului, lasand inca statului frumoase sume de bani, pentru a-si face birouri pulsate si pentru plata salariilor exagerate a celor de la varful ierarhiei, care vad de contabilitatea fondului de pensii.
In timpul lui Ceausescu, cresterea fondului activ de pensii, se facea fortat: aproape orice pensionar care ajungea prin spitale, murea. In acest fel raspunderea publica a statului pentru respectarea legii si a contractului de pensii, era redusa substantial, in timp ce o multime de bani, din fondul de pensii, deveneau disponibili pentr
