Cu o triplă de senzaţie, atacantul argentinian a adus Supercupa Spaniei în curtea catalanilor. Lionel Messi a marcat al 130-lea gol pentru FC Barcelona, egalându-i la acest capitol pe brazilianul Rivaldo şi pe camerunezul Eto’o.
În amicale şi în primul meci oficial al sezonului, turul Supercupei cu FC Sevilla (1-3), Pep Guardiola a fost lipsit de aportul celor opt campioni mondiali din lot: David Villa, Puyol, Pique, Xavi, Iniesta, Busquets, Valdes şi Pedro.
Întorşi la „serviciu", aceştia au schimbat faţa Barcelonei, care s-a distrat în returul cu Sevilla, andaluzii fiind zdrobiţi cu un categoric 4-0. S-a simţit prezenţa în teren a inepuizabilului Pedro, a cărui acţiune impetuoasă a provocat autogolul lui Konko. Apoi s-a văzut că la mijlocul terenului jocul era regizat de Xavi. Mijlocaşul spaniol a mai scos din joben o pasă „specialitatea casei" care l-a găsit pe Leo Messi în poziţie de finalizare.
Ca în zilele bune, Barca şi-a redus practic adversarul la rolul de partener de antrenament, iar stadionul „Camp Nou" a vibrat la un spectacol de gală oferit de „extratereştrii".
Messi este regele hattrick-urilor
Alături de Xavi şi de ceilalţi internaţionali spanioli, parcă şi Messi joacă altceva. Argentinianul şi-a regăsit astfel pofta de gol, pierdută în Africa de Sud pe durata Mondialului.
Cu cele trei goluri de sâmbătă, Messi a ajuns la cota 130 pentru FC Barcelona. De asemenea, „Puricele atomic", cum este poreclit Messi, a bifat al şaptelea hattrick în tricoul blau-grana, majoritatea în 2010 (cu Tenerife, Valencia, Zaragoza şi acum cu Sevilla, plus celebrul meci cu Arsenal din Liga Campionilor, când sud-americanul a punctat de patru ori). „Uraganul Messi!", a titrat El Mundo Deportivo.
Zile negre în schimb pentru Zlatan Ibrahimovici. Suedezul a fost lăsat pe banca de rezerve, iar acest lucru spune multe: Barca îi negociază