Startul sportului columbofil sau ciclul primar al deprinderii porumbelului călător cu zborurile competiţionale îl reprezintă concursul cu pui ce se organizează anual cu acei porumbei eclozionaţi în anul respectiv, adică cei care poartă inel matricol nominal pe anul în curs. Crescătorul începe de obicei prin a-şi antrena puii de voiajor lansându-i de la distanţe mici, care cresc progresiv, până la, recomandabil, 70%-75 % din distanţa primei etape pe direcţia planului de zbor.

Însă, cum spuneam, sportul columbofil este interesant pentru că are o singură regulă de bază, şi anume aceea că nu există nici o regulă. Aşadar sunt şi crescători care îşi lansează puii în cerc sau în "raze de soare", ceea ce presupune eliberarea lor de la aceeaşi distanţă, dar din locaţii diferite, care se pot contura într-un cerc. Logica acestor crescători este că pasărea îşi va învăţa foarte bine împrejurimile diseminate pe o arie mai mult sau mai puţin concentrică a adăpostului. Alţii îşi lansează puii alternativ de la aceleaşi distanţe, evident crescătoare, însă diametral opuse. Motivaţia acestora fiind aceea că boabele sunt scumpe şi puii deştepţi vin oricum acasă, iar pentru ceilalţi mai există, încă, silozuri.

În privinţa distanţelor de început ale antrenamentelor, sunt columbofili care îşi lansează puii prima dată chiar din curte, din faţa volierei, în ideea că aceştia trebuie să înceapă prin a se obişnui mai întâi cu coşul de transport şi cu stresul de prindere-lansare; alţii îi duc direct la 20-25 km de casă, considerând că mai de aproape pot veni până şi guţanii... Se consideră totuşi recomandabil ca prima lansare a puilor de porumbel călător să fie făcută de la 10 km în zonele de câmpie şi să scadă până la 5 km distanţă directă faţă de casă în regiunile cu relief montan.

Cadenţa de repetabilitate din acelaşi punct, precum şi rata de creştere a dista