Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu trece la venituri 350 milioane lei din datoria Rompetrol. Finanţele vor insista pentru achitarea integrală a datoriei

Publicat in Adevarul, duminică 22 august 2010 ·

Ministerul de Finanţe condus de Sebastian Vlădescu a bugetat la rectificare venituri de 350 de milioane de lei din plata datoriei Rompetrol, scadentă în luna septembrie, însă va insista pentru achitarea integrală a sumei datorate, respectiv circa 603 milioane de dolari, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

"Finanţele au trecut la rectificare încasări de la Rompetrol de numai 350 de milioane lei, pentru că asta era suma pe care au promis kazahii că o vor plăti. Era valoarea certă pe care o putea accepta şi FMI. Cei de la Ministerul Finanţelor au mandat să negocieze recuperarea întregii sume. Statul are şi soluţii dure, dar trebuie o acţiune echilibrată, pentru că sunt unii dintre marii contributori la buget", au spus sursele citate.

Potrivit surselor citate, ministerul lui Vlădescu are mandat să meargă în justiţie pentru recuperarea întregii sume. Stingerea datoriei se poate face ori prin achitarea sumei, ori prin conversie în acţiuni, dar nu prin ambele variante.

Conversia în acţiuni a întregii datorii fără plata parţială a unor sume ar fi făcut ca statul să preia pachetul majoritar de acţiuni. Rompetrol a achitat, însă, aproximativ 50 de milioane de euro din contul datoriei şi a promis că va vira în următoarea perioadă o sumă apropiată.

De fapt, sursele citate de Mediafax susţin că acţionarii Rompetrol au promis că plătesc doar o sumă care să le permită să păstreze controlul companiei după conversia în acţiuni a restului de plată.

"Kazahii au anticipat şi au angajat patru dintre cele mai mari case de avocatură din România", au adăugat sursele.

Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze peste 2 miliarde de lei în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligaţiuni din anul 2003 cu o maturitate de şapte ani. Restanţele bugetare ale Rompetrol ajungeau, la 30 septembrie 20

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 7 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 7 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 11 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°