Evenimentul a avut loc astăzi dimineaţă, în oraşul Negreşti. Sosiţi imediat la faţa locului, ambulanţierii nu au putut decât să constate decesul bicilistului.
Oamenii legii au demarat imediat cercetările şi au stabilit că bucureşteanul Constatin M., în vârstă de 61 ani, se deplasa regulementar cu bicicleta o şosea din Negreşti. Acesta a fost acroşat din spate de autoturismul condus de Eduard C., din localitate. „Din primele verificări s-a stabilit că vinovat de producerea accidetului este şoferul autoturismului, care nu a păstrat distanţa regulmentară faţă de biciclist. De asemenea, s-a constata că şoferul avea permisul de conducere suspendat din luna februarie 2010, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere", a spus Loredana David, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.
Un alt accident de circulaţie a avut loc ieri, în Vaslui, în urma căruia un tânăr de 20 ani a fost rănit uşor. Aflat la volanul unui autoturism, vasluianul Ovidiu C. a pierdut controlul autoturismului în momentul când a efectuat un viraj la stânga şi s-a oprit cu maşina într-un stâlp de iluminat. În urma impactului, Robert S., pasager în autoturism, a fost rănit uşor, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.