Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porți deschise la PSD pentru parlamentarii PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 august 2010 ·

Victor Ponta a dat undă verde racolării PDL-iștilor, ridicând „operațiunea” la rang de „obiectiv național” pentru dărâmarea guvernului Boc la moțiunea de cenzură. „Tot ceea ce ţine de noi facem ca să avem numărul necesar de voturi. Asta înseamnă inclusiv compromisuri, totuşi.Ca să primeşti oameni de la un alt partid e un tip de compromis pe care însă îl facem în dorinţa de a avea numărul necesar pentru ca moţiunea să treacă. Sursa: VLAD STĂNESCU

Din punctul nostru de vedere, căderea guvernului Boc nu este un obiectiv politic al PSD-ului, ci este un obiectiv naţional”, a susținut, la finalul săptămânii, preşedintele PSD.

Carnet de membru și un colegiu sigur

Negocierile cu parlamentari ai democrat-liberalilor au fost susținute intens pe perioada vacanței, însă până acum singurul care s-a arătat dispus să -și oficializeze transferul a fost deputatul Călin Potor, liderul PDL Alba Iulia. Potrivit unor surse parlamentare, mai mulți deputați PDL din Argeș, Brașov, Iași, Galați, Ialomița și Ilfov au fost ofertați de PSD, care le-ar fi garantat carnetul de partid și un colegiu sigur la alegerile următoare în schimbul votului la moțiunea de cenzură.

De altfel, trocul este invocat și de eurodeputatul Cristian Preda, într-o însemnare pe blogul personal. „Ar fi interesant de aflat ce anume le promite Ponta aleșilor PDL în caz că trec în opoziție. Susținerea la alegerile din 2012? Așa s-ar părea, dacă luăm în seamă faptul că tot liderul PSD a vorbit despre compromisul primirii în PSD a unor adversari, dar și despre anunțarea candidaților săi în alegerile din 2012 peste câteva luni”, susține el, adăugând că în alte cazuri este vorba de aleși care sunt „pur și simplu decepționați și care nu mai vor să candideze”.

Discuții la vârf

Conducerea PDL ia și ea în serios problema racolărilor. La ultima ședință a Biroului Pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°