În căutare de bani, statele încep să caute prin arhive datorii istorice pe care le au de încasat şi să intenteze procese pentru recuperarea acestora. E cazul SUA - Germania, dar nu asupra lui m-aş opri astăzi, ci aş aminti un caz care ne afectează direct. O mai veche datorie a Germaniei faţă de BNR. E vorba de contractul de Clearing semnat între Guvernele României şi Germaniei la 23 martie 1939, în care România se obligă să livreze mărfuri diverse către Germania, care urma să le achite la un preţ mai mare cu 10% faţă de valoarea medie a preţurilor mondiale. Germania urma să achite facturile prin Casa Germană de Compensaţie, dar plăţile trebuia efectuate numai către BNR, în mărci germane imperiale. BNR, la rândul ei, achita în lei româneşti exportatorilor şi în acest fel totul era în regulă. Contractul acesta se poate găsi pe internet, nu e nici un mare secret, scrie Dan Popa pe blogul lui.

În primii ani de contract, Germania s-a achitat cu conştiinciozitate de obligaţiile financiare asumate prin contract. Dar ulterior, mai ales începând din 1943, Germania a început să gâfâie cu plăţile, acumulându-se restanţe la plată, astfel că pe 30 iunie 1944 BNR comunică Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel că Germania înregistra o restanţă la contractul de clearing de 545 de milioane RM (Reichsmark - adică mărci imperiale germane). După 30 iunie 1944, restanţele nemţilor faţă de BNR au urcat vertiginos, în doar şase luni înregistrându-se un total al datoriilor neplătite de circa 900 de milioane RM, conform datelor obţinute de la Banca Reglementelor Internaţionale de la Basel, Bilanţul Anual, ediţia sfârşitului de an 1944.

Însuşi Ministerul de Finanţe din Germania a emis, pe 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunoştea că are obligaţii de plată neachitate la termen, către 31 de state, protectorate şi teritorii, în sum