Sindicaliştilor li s-a prezentat un plan de reorganizare menit să disponibilizeze masiv personal, dar şi să stopeze furturile. Câteva trasee de cale ferată vor fi închise sau vor fi străbătute de mai puţine trenuri, iar economiile preconizate pentru 2010 sunt de aproape 190 de milioane de euro.
Toată după-amiaza zilei de ieri nu le-a fost de-ajuns reprezentanţilor Ministerului Transporturilor şi liderilor de sindicate din sectorul feroviar să ajungă la o concluzie pe marginea planului de restructurare a societăţilor din acest domeniu, propus de administraţie.
Citiţi şi:
Cum te bagă CFR în spital
CFR Călători şi Metrorex ar putea creşte preţul biletelor cu 8-11%
Berceanu negociază cu sindicaliştii feroviari. Miza: disponibilizările de la CFR
În primul rând, ministerul vrea să disponibilizeze între 7.100 şi 8.300 de angajaţi de la societăţile feroviare, ceea ce - împreună cu alte măsuri de reducere a cheltuielilor companiilor - ar duce la economii de 788 milioane de lei în 2011 faţă de 2010.
Ceferiştii gălăţeni, ameninţaţi cu noi concedieri
Numărul disponibilizărilor depinde de disponibilitatea partenerilor sociali de a renunţa la unele drepturi, cum ar fi bonurile de masă, ajutoare materiale de Paşte, Crăciun şi Ziua Feroviarului, prime de vacanţă şi autorizaţii şi permise. Unele dintre aceste drepturi ar urma să fie suspendate pentru anul 2011.
De altfel, ministrul precizase, înainte să intre la negocierea cu sindicatele, că numărul celor care vor fi afectaţi depinde de găsirea altor soluţii de diminuare a cheltuielilor.
UPDATE- Grevă spontană la Poliţia Comunitară din Galaţi. Agenţii cer demisia conducerii
„Dacă în discuţiile cu sindicatele vom găsi şi alte soluţii de reducere a cheltuielilor şi de creştere a veniturilor, o să se diminueze şi numărul disponibilizaţilor", a afirmat Berce