Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falimentul Vasluiului

Publicat in Ziare.com, luni 23 august 2010 ·

Peste 3 milioane de euro a scos Adrian Porumboiu din buzunare, in aceasta vara, pentru transferuri, cu gandul ca poate da mare lovitura: castigarea titlului.

Si-a adus antrenor cu nume, care a trecut pe la marele Real Madrid, iar vasluienii erau vazuti, alaturi de CFR Cluj, drept favoriti la cucerirea titlui.

Numai ca, dupa doar 5 etape jucate in acest sezon, gruparea moldoveana a strans 5 puncte, iar jocul echipei e departe de cel dorit.

Vasluienii au pierdut cu modesata FCM Targu Mures, dar cu siguranta ca cea mai mare deceptie pentru Porumboiu a fost infrangerea categorica suferita duminica seara, pe teren propriu, cu Steaua marelui sau rival Gigi Becali, cu care s-a injurat inainte de startul sezonului.

0-3 a fost scorul unei intalniri dominate de la un cap la altul de "ros-albastri", o partida in care vasluienii au aratat ca nu sunt pe drumul cel bun si ca Lopez Caro are mult mai mari sanse sa fie demis decat sa se bata la titlu.

Porumboiu invata in acesta perioada o lectie pe care au invatat-o si finantatori mai mari din Europa, precum Massimo Moratti la Internazionale Milano. Aceea ca degeaba investesti mult, daca nu o faci cu cap.

Aproape un miliard de euro a cheltuit Massimo Moratti pe transferuri record si salarii uriase, cu speranta ca ii va aduce pe "nerazzurri" la nivelul la care tatal sau, Angelo, i-a dus in anii 60. Fara izbanda insa.

Succesele lui Massimo Moratti la Inter au venit cand investitiile au fost mai mici si au fost facute de persoane competente. Boss-ului "nerazzurrilor" i-au trebuit peste 10 ani sa invete aceasta lectie. Ramane de vazut cat ii va lua lui Porumboiu.

Peste 3 milioane de euro a scos Adrian Porumboiu din buzunare, in aceasta vara, pentru transferuri, cu gandul ca poate da mare lovitura: castigarea titlului.

Si-a ad

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 36 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 34 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 36 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 34 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°