Miile de locuri la facultăţile din cadrul universităţilor de stat timişorene nu au fost ocupate în întregime în prima sesiune de înscrieri. Cei care dau în această perioadă examenul de Bacalaureat au şanse mari să fie admişi, chiar şi pe locuri bugetate, la facutate.
Dacă în anii trecuţi locurile fără taxă la facultăţile din Timişoara erau limitate în toamnă, anul acesta, la Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnică din Timişoara chiar şi codaşii de la Bacalaureat au şanse să fie admişi. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" nu mai are niciun loc liber pentru sesiunea de toamnă. Asta pentru că, la fel ca în anii trecuţi, concurenţa de aici a fost mare la primul examen de admitere. Nici Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara nu mai are locuri bugetate pentru cei care vor să studieze acolo, dar la mai toate specializările există locuri cu taxă. „Cei care susţin Bacalaureatul acum se pot înscrie şi după încheierea perioadei de admitere", a spus Alexandru Moisuc, rectorul USAMVB.
Codaşii maturităţii au intrat în febra examenelor
Universitatea de Vest din Timişoara Locuri buget Locuri taxă
Facultatea de Matematică şi Informatică 18 114
Facultatea de Fizică 1 31
Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie 31 98
Facultatea de Litere, Istorie, Teologie 28 188
Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ala Comunicării 17 152
Facultatea de Sociologie şi Psihologie 0 308
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 6 878
Facultatea de Arte şi Design 9 122
Facultatea de Muzică 9 21
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport 0 41
Află aici mai multe detalii despre admiterea la UVT
Universitatea Politehnica din Timişoara Locuri buget Locuri taxă
Facultatea de Automatică şi Calculatoare 17