Un alt micuţ, în vărstă de 6 ani, a fost transportat de urgenţă la spital cu un traumatism cranian deschis. În doar 48 de ore, paramedicii au intervenit pentru a salva 102 vieţi puse în pericol pe litoral.
Micuţul Darius Andrei (3 ani) se afla împreună cu familia sa în staţiunea Mamaia. Când au ajuns paramedicii, micuţului care intrase deja în comă.
Copilul, spun medicii, băuse o substanţă periculoasă, cel mai probabil, acidul unei baterii. Darius Andrei a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinc Judeţean Constanţa.
La spital a ajuns şi Andrei (6 ani), cu o plagă deschisă la nivelul craniului, dar şi un turist străin, în vârstă de 48 de ani. Bărbatul prezenta stare febrilă, spun medicii. De îngrijiri medicale a avut nevoie şi un turist de 15 ani, cu o toxiinfecţie alimentară.
Paramedicii SMURD au intervenit pentru a salva 102 vieţi. Din totalul apelurilor primite la numărul de urgenţă 112, medicii au preluat 26 de cazuri din staţiunile de pe lioral.
„Pacienţii care au avut nevoie de îngrijiri medicale prezentau diferite afecţiuni medicale, traumatisme prin acicdent rutier, prin cădere de la acelaşi nivel sau prin agresiune, dar au fost şi persoane aflate în stare de ebrietate“, a declarat Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Ispectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.