Mii de olteni defilau în urmă cu mai bine de 20 de ani prin inima Băniei, mânuind pancarte sau fluturând eşarfe colorate.
Claudia Balaci, acum profesoară de istorie, este unul dintre copiii care umpleau stadioanele pe 23 august, zi naţională a României înainte de 1989. Priveşte în urmă şi îşi dă seama că ce se numea atunci „o distracţie a copilăriei“, se vede azi, prin ochiul maturului, ca „supunere la chinuri şi îndobitocire“.
„Erau spectacole monstru, pentru care mergeam la repetiţii o vară întreagă“, povesteşte profesoara. Tribuna era în faţa primăriei, iar defilarea ţinea de pe A.I.Cuza până pe Unirii în jos.
„N-am defilat în viaţa mea, dar mă uitam. Deschideau pionierii, apoi fabricile, instituţiile, inclusiv cele culturale, erau şi care alegorice“, îşi aminteşte caricaturistul Gabriel Bratu, menţionând că mii de oameni defilau pe 23 august, unii mândrii, cu pieptul plin de decoraţii, iar după se refugiau la mititei şi bere.
Pe 23 august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei, iar 4 ani mai târziu era declarată zi naţională.
