Domnul cu palarie ne fulgera in memorie cu privirea lui de canibal, chiar daca nu mai era pe varul peretilor. Doamna cu chip sever ne persecuta fara indurare noptile. Coregrafia era una a minciunii zilnice, un spectacol grotesc, menit sa ne aduca uitarea mult dorita de regim. Ma indoiesc ca tinerii stiu foarte multe despre "lovitura de palat" din 23 august 1944, soldata cu arestarea maresalului Ion Antonescu. In definitv, nici nu sint sigur ca ei ar avea vreun motiv sa inregistreze in calendarul afectiv aceasta data istorica. 23 august poate fi, sa zicem, un reper pentru cei ce au trait realmente consecintele acelui eveniment. Pentru tinerii la care ma refer, altele sint datele semnificative din istoria recenta. Si e mai bine asa. Pentru noi, 23 august a avut indeosebi urmari negative. "Lovitura de palat" a deschis calea regimului comunist, care a intrerupt pentru jumatate de veac dezvoltarea fireasca a Romaniei ca stat european. Noul regim a oprit democratia, parlamentarismul, exercitiul Constitutiei din 1923. "Revolutia" nu a avut efecte benefice nici pe plan militar. Soldatii romani au inghetat in Tatra pentru eliberarea Cehiei. Rusii luasera imediat dupa 23 august peste 100 de mii de prizonieri. La Conferinta de pace, Basarabia si nordul Bucovinei au ramas in granitele Uniunii Sovietice. Pe plan intern, s-au instaurat violenta, arbitrariul, bunul plac, iratiunea. Am avut parte de dictatori inculti si sangvinari (Gheorghiu-Dej, Ceausescu). Romania a fost lovita de frig, saracie si teroare. Si, mai presus, de orice s-au instapinit peste romani, duplicitatea si minciuna. Tocmai despre minciuna as dori sa spun in acest articol modest doua vorbe. Orice dictatura isi scrie istoria dupa cum pofteste. Cunosteam deja acest mecanism diabolic din romanul profetic al lui George Orwell, intitulat 1984, din analiza lui Czeslaw Milosz (Gindirea captiva: Eseu despre logocratiile