Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transferul pe care Gazeta l-a anunţat din 12 august se va parafa la finalul acestei săptămîni » Bilaşco semnează vineri!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 23 august 2010 ·

Primul jucător pe care Steaua îl va lua de la Urziceni va fi Marius Bilaşco, pe care îl va putea folosi inclusiv în grupele Europa League

Ilie Dumitrescu va primi curînd "numărul 9" pe care l-a solicitat încă de la conferinţa de presă în care a fost instalat oficial ca antrenor al Stelei. Numele lui e Marius Bilaşco, iar transferul pe care Gazeta Sporturilor l-a anunţat în premieră, în data de 12 august, se va parafa vineri, imediat după meciul retur dintre Unirea şi Hajduk Split.

Becali şi Bucşaru au ajuns la un acord de principiu şi Steaua a reuşit să se pună de acord şi cu jucătorul, cheia afacerii fiind Victor Becali, agent al atacantului de la Urziceni, dar şi naşul unuia dintre copiii lui Dumitrescu. Bilaşco ar urma să aibă un salariu stagional de 200.000 de euro şi va încasa şi o primă de instalare în jur de 70.000 €.

Bilaşco va intra imediat în programul Stelei şi va putea fi folosit de Ilie inclusiv în grupele Europa League, dacă roş-albaştrii vor ajunge acolo după returul cu Grasshopper. Singura condiţie impusă de regulamentul UEFA e ca Unirea să nu meargă şi ea în grupe. Practic, cum Kapetanos va fi şi el apt de joc la jumătatea lui septembrie, la ora primului joc în faza următoare din EL, va fi o concurenţă dură între cei doi pentru postul de titular.

"Nu discutăm acum de Bilaşco. Vorbim săptămîna următoare, de joi încolo. Eu nu ştiu un atacant mai bun decît el în România la ora actuală"

Gigi Becali, patron Steaua

Va debuta chiar cu Unirea?

Chiar dacă transferul se va realiza vineri, iar Steaua va juca duminică împotriva lui Poli Timişoara, Bilaşco nu va fi folosit duminica viitoare. Apoi, campionatul se va întrerupe şi primul joc al Stelei de după acţiunea echipei naţionale va fi la Urziceni, cu Unirea. Sînt şanse mari ca Ilie să apeleze chiar la Bilaşco avînd î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 10 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 49 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 7 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°