Erau zile de teroare. Din cer, cadeau bombele, rusii ocupasera deja nordul Moldovei, de pe front veneau zilnic vestile sutelor de fii, tati, frati, cazuti sau disparuti. In rest, liniste: nici curent electric, nici radio, nici ziare, nici macar apa.
Cine apuca sa stea toata noaptea la coada era fericit sa apuce, dimineata, o galeata, de la fantana.
S-a facut pace!
In zorii zilei de 24 august, un zvon nu tocmai clar s-a raspandit rapid in toata capitala si, mai departe, in toata tara: s-a facut pace. Cineva ascultase la un aparat de radio cu baterii.
S-a terminat cel de al Doilea Razboi Mondial. Cine cu cine s-a impacat nu era clar, dar lumea a inteles ca nu vor mai cadea bombe, nu vor mai fi morti pe front, nu va mai fi foame.
Ramanea fara raspuns intrebarea cruciala, de pe buzele tuturor: ce urmeaza? Vin rusii sau vin americanii?
Intre timp, stirile au inceput sa se confrunte cu zvonurile: tanarul rege a facut pacea de unul singur, doar cu curtenii din jur. Peste noapte, a ordonat incetarea focului. Asta tot? Tanarul rege si cu curtenii lui? Nu e cam prea putin?
Bucurestiul arde din temelii
Fara curent electric, fara radio, fara ziare nu stiam mai mult, dar in jurul Capitalei se auzeau focuri si explozii. Era clar: grupuri germane opuneau rezistenta. Cerul Capitalei s-a intunecat sub amenintarea aviatiei germane. In cateva ore, Bucurestiul era in flacari.
Cartierul din jurul Palatului Regal - fala orasului - era scrum. Pe locul respectiv, astazi sunt blocuri si se inalta o sala de spectacole. Acolo, fusesera biserici, conace, palate, Teatrul National.
Palalaia incepuse sa se extinda spre cartriere. Nu stiam nimic de rege, nimic de armata, nu stiam cine cu cine lupta, de ce arde Teatrul National, cine pe cine va invinge si nici ce va urma.
