Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul îşi joacă ultima carte la Petromidia

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 august 2010 ·

Ministerul Finanţelor este gata să meargă în instanţă pentru a recupera întreaga datorie de la Rompetrol Rafinare (Petromidia), în valoare de 570 mil. euro, pe care kazahii care con­trolează în prezent rafinăria trebuie să o plătească până la 30 septembrie.

Statul va invoca faptul că stingerea datoriei de la Rompetrol se poate realiza fie prin achitarea integrală a sumei, fie prin conversie de acţiuni, dar nu prin ambele va­riante, potrivit unor surse guver­na­men­tale, citate de Me­dia­fax. De cealaltă parte, ka­zahii susţin că au şi opţiunea de a realiza o răscum­pă­rare par­ţială a obliga­ţiunilor, iar pe restul să le con­vertească în acţiuni.

Kazahii au răs­cum­părat la începutul lunii august obli­ga­ţiuni în valoare de 54 mil. euro şi s-au angajat să mai reali­zeze o răscumpărare, astfel că statul este aproape sigur că va recupera în total 350 mil. lei (83 mil. euro), conform bugetului rectificat. Dacă kazahii nu ar fi răscumpărat nicio acţiune, statul ar fi putut prelua din nou controlul rafinăriei Petromidia, în urma conversiei obligaţiunilor.

Situaţia este încă neclară, iar grupul Rompetrol a angajat şi patru dintre cele mai mari case de avocatură locale pentru a-i oferi consultanţă în acest proces, care ar putea fi cel mai mare din istoria corporatistă a Ro­mâniei.

Rompetrol Rafinare a finalizat săptămâna trecută şi o majorare de capital, prin care a strâns circa 330 mil. lei (78 mil. euro) de la acţionarul ma­joritar, grupul kazah KazMu­naiGaz, suma fiind destinată achitării unei părţi din datorie. Această majorare consolidează însă pachetul majoritar deţinut de kazahi şi a fost atacată de Ministerul Finanţelor la Tribunalul Constanţa.

Ordonanţa din 2003, prin care da­toriile istorice ale Petromidia au fost convertite în obli­gaţiuni cu scadenţa în 2010, oferă companiei dreptul de a alege dacă plăteşte dator

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°