Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă verifică Maternitatea din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
CITIŢI ŞI:
"Eu am născut în Braşov tocmai din pricina condiţiilor din maternitatea Sibiu"
Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va fi reabilitată cu patru milioane de euro
Controlul vine după ce ministrul sănătăţii a dispus controale la sânge, în toate maternităţile din ţară. Managerul interimar al spitalului sibian spune că problemele la maternitatea sibiană nu sunt alarmante. „Noi am făcut un control săptămâna trecută şi cei doi pompieri angajaţi ai spitalului au verificat sistemul de stingere a incendiilor. Din păcate am găsit ceva deficienţe pe care în termen de o săptămâna sper să le remediem. O treime din hidranţii din întreg spitalul sunt incompleţi, lipsesc fie furtunele, fie diuzele, dar am solicitat să fie cumpărate toate cele care lipsesc. În plus, mai avem problemă la racordaje, avem presiunea apei prea mică iar în caz de nevoie apa nu ajunge până la ultimul etaj“, spune medical Adrian Şanta, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Cu toate acestea, din septembrie la maternitatea din Sibiu începe un proiect de reabilitate completă, care se va derula pe o perioadă de 2 ani de zile, în valoare de 4 milioane de euro.
Probleme cu personalul
Managerul admite că, există deficienţe şi în ceea ce priveşte calitatea umană. În plus, numărul angajaţiilor din maternitate nu este suficient, dar aşteaptă ca proiectul ministerului sănătăţii, de normare a muncii, să devină lege. „Există şi ceva deficienţe în ceea ce priveşte calitatea umană. Avem, la nivelul întregului spital probleme în ceea ce priveşte lipsa de personal. O mulţime de asistente, infirmiere şi îngrijitori pleacă la muncă în străinătate“, susţine Şanta.
Click pe imagine