Susținere politică și autoritate am tot avut în ultimii 20 de ani, degeaba. E nevoie de competență și de rezultate.
Argumentam într-un cometariu recent de ce un guvern competent este – practic – imposibil când miniștrii trebuie să bifeze o agenda de partid și de ce majoritatea argumentelor anti-tehnocrați sunt, de fapt, pretexte și mituri spuse pe nerăsuflate de cei care nu vor să lase puterea din mână.
Merită mai multă atenție concluzia fundamentală a acestor mituri: “Un guvern de tehnocrați nu va fi lăsat să facă nimic”. Concluzia pare corectă, dar e de două ori înșelătoare. Ea presupune că guvernul politic reușește să facă ceva sau că măcar își propune. Fals, fals.
În România, guvernarea de prim rang lipsește aproape cu totul, și asta nu de ieri de azi ci de ani buni. Executivul are puteri nesperate care, culmea, îl împiedică să-și facă treaba, adică să execute. Ce contează dacă România va fi republică prezidențială sau parlamentară? Până una-alta este de-facto o republică guvernamentală. Puterea executivă are dreptul de-a emite ordonanțe cu putere de lege, aplicabile imediat.
Chiar și într-un regim așa-numit prezidențial, cum este cel din SUA, unde președintele conduce executivul, nicio propunere a Casei Albe nu e pusă în aplicare înainte de-a fi votată de Congres.
A devenit un obicei atât de bine-înrădăcinat ca Guvernul să dea legi încât nimeni nu-și mai poate imagina că lucrurile pot sta și altfel. Iar când ordonanțele sunt respinse, evident că eșecul guvernării cade pe umerii Parlamentului. În realitate, în fiecare din aceste cazuri Guvernul a uitat ce-are de făcut pentru că s-a luat cu alte treburi, “mai importante”.
Nu era nevoie de vreo lege pentru ca România să se ocupe meticulos de absorbția fondurilor europene și să nu ajungem să cotizăm la UE cu mai mulți bani decât am primit. Cu toată “susținerea politică”
