Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cum să scap de depresie?"

Publicat in Romania Libera, luni 23 august 2010 ·

Adrian, 45 de ani: Am pierdut de curând pe cineva drag, am rămas şi fără slujbă, părinţii mei stau destul de prost cu sănătatea şi îmi văd destul de sumbru viitorul. Cum să fac să scap de depresie?

Este important să nu fii singur în această perioadă. Caută suport emoţional la cei din jurul tău (familie, prieteni, foşti colegi) şi nu sta pe gânduri. Implică-te în activităţi, şi indiferent de dipoziţia pe care o ai, încearcă să îţi umpli timpul cu ceva. Te poţi plimba, poţi merge în vizite. Activitatea îţi schimbă dispoziţia emoţională. Nu este bine să te gândeşti că nimic nu mai are sens. Chiar dacă acum ţi se pare ciudat, „sensul" acesta îl vei vedea mai târziu, dincolo de toate necazurile care s-au adunat. Îţi vei găsi şi o slujbă, dar şi pentru asta este bine să perseverezi în a căuta. Nu se va întâmpla imediat, dar cu siguranţă se va găsi o slujbă şi pentru tine.

Sorin, 40 de ani, Bucureşti: Am rămas şomer, nu reuşesc să îmi găsesc un alt job şi am de plătit rate. Banii pe care îi mai am puşi deoparte se vor termina în curând. Ce să fac, în condiţiile în care nu prea sunt perspective să mă reangajez? Rău este şi că gândurile negative năvălesc peste mine.

Te sfătuiesc să priveşti reangajarea ta ca pe un proces. Chiar dacă ai mai aplicat şi nu ai primit un răspuns favorabil, nu te descuraja. Este greu să reuşeşti din prima în această perioadă, dar perseverează. Este important să nu faci o catastrofă din situaţia aceasta şi să nu îţi creezi aşteptări ridicate. Cu siguranta mulţi dintre noi am trecut prin perioade când am avut mai puţini bani decât avem acum sau decât se preconizează că vom avea în curând. Cu toate acestea, în acea perioadă viaţa noastră a avut sens, ne-am simţit bine, ne-am bucurat de multe lucruri pe care le putem face şi acum (să ascultăm muzică, să citim, să ne vedem cu familia). În acea perioadă viaţa noastră nu a fost întrut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 49 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 46 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 32 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°