Marius Iacob , procurorul care conduce echipa de investigaţie în cazul Giuleşti, va face o declaraţie de presă astăzi, la ora 17.30, în care va da publicităţii amănunte despre ultimele etape ale anchetei.
Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Marius Iacob, face o declaraţie de presă, luni, la ora 17.30, la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , în legătură cu stadiul anchetei de la Maternitatea Giuleşti.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă personalul şi-a îndeplinit în acea zi sarcinile de serviciu.
De asemenea,vor fi date publicităţii şi analiza casetelor care redau filmul întrgii zile, nu doar a momentului incendiului.
Sunt aşteptate şi expertizele tehnice ale incubatoarelor şi aparaturii medicale, care trebuie să arate în ce măsură ele au funcţionat şi au declanşat alarma atunci când a fost depaşită temperatura.