Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Iasi sint spitale unde lipsesc jumatate din medici

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 23 august 2010 ·

La Institutul de Boli Cardiovasculare sint ocupate doar 44% din posturi, iar la Spitalul "Socola", 52%. Sistemul medical iesean este afectat de o criza acuta de personal. Per total sint ocupate doar 70% din posturile de medici, fiind nevoie de peste 400 de doctori, daca ar fi respectate normativele spitalelor. In acelasi timp lipsesc si peste 20% din numarul necesar de asistente, la Neuro gradul de ocupare fiind de doar 63%. Criza va fi si mai serioasa, in jur de 300 de medici pregatindu-se sa plece in strainatate. Mii de posturi sint vacante in spitalele iesene. Indiferent daca e vorba de medici, asistente medicale, infirmiere sau brancardieri, nici unul din spitalele iesene nu are suficienti angajati incit sa acopere posturile care au fost aprobate in functie de specificul fiecarei unitati medicale in parte. Scaderile salariale determina din ce in ce mai multi medici si asistenti sa plece din spitalele iesene, ceea ce va duce la un deficit si mai mare de personal in contextul in care tot nu se pot face angajari. Aproape 300 de medici au plecat in acest an sau sint pe picior de plecare. La fel si peste 50 de asistenti medicali. Gradul de ocupare a posturilor din unitatile medicale cu paturi arata deja faptul ca noile plecari vor afecta activitatea la patul pacientului. La inceputul lunii iunie, 19 spitale din judetul Iasi aveau prevazute in normativ 1.360 de posturi de medici. Conform unei statistici facute de Directia de Sanatate Publica Iasi, doar 943 din aceste posturi erau ocupate (70%). Cele mai multe posturi neocupate sint la spitalele cu numar mare de paturi. Astfel, din cele 342 de posturi de medic normate la Spitalul "Sf. Spiridon" erau ocupate la inceputul lunii iunie doar 216,5 posturi. De asemenea, un deficit important de medici se inregistreaza si la Spitalul de Copii "Sf. Maria", unde din cele 153 de posturi de medici normate erau ocupate doar 106,5. S

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°