Aseară, Târgul Gaudeamus de la Mamaia a decernat premiile ediției. Astfel, publicul a votat cea mai râvnită carte „Sfârșitul ceaușeștilor“, de Grigore Cartianu.
Carte la preţ de criză la malul mării
Constanța: Publicistul Grigore Cartianu se află mâine la Târgul de carte Gaudeamus
Tot pe baza votului publicului, Editura Adevărul s-a clasat pe locul al II-lea, după Editura Rao și urmată de Humanitas.
7.300 de vizitatori a avut ediția Gaudeamus de la Mamaia, în creștere față de anii trecuți, după cum estimează organizatorii. 47 de edituri și-au prezentat ultimele apariţii editoriale în cadrul târgului organizat pe litoral.
47 de edituri
Cortul mobil amplasat pe faleza pe faleza din faţa Radio Vacanța a fost vizitat deopotrivă de publicul larg, de toate vârstele, dar şi de scriitori care au venit la standurile editurilor pentru a-şi promova ultimele apariţii editoriale.
„Cei 47 de expozanţi reprezintă câteva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial: 22 de edituri româneşti, 16 edituri străine reprezentate la târg de agenţii de difuzare româneşti, patru agenţii de difuzare de carte românească şi străină şi trei firme multimedia“, a declarat Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgului Gaudeamus.
Cele mai căutate cărţi au fost manualele şcolare, având în vedere apropierea deschiderii noului an de învăţământ. „Nu mă aşteptam să găsesc atât de aproape de plajă un loc din care să îmi pot lua manualele de care am nevoie pentru noul an de şcoală", a declarat Sebastian Ionescu, de 18 ani, din Bucureşti.
Mihai Valentin Pavel (12 ani) din Constanţa a venit la târg împreună cu mama sa pentru a cumpăra culegeri de matematică. „Îmi place foarte mult lucrul cu cifrele şi am venit aici ca să îmi cumpăr carţi cu probleme. Pe lângă ele am cumpărat şi cartea Avatar pentru că îm