Cotidianul american de business The Wall Street Journal a dedicat una din paginile sale unui sportiv de origine român, Zoltan Mesko, care joacă pentru echipa de fotbal american New England Patriots.
Născut la Timişoara, în urmă cu aproape 24 de ani, Mesko a emigrat împreună cu părinţii săi în 1997 în Statele Unite, prin Loteria Vizelor.
El este considerat de The Wall Street Journal "unic" şi un model pentru ceilalţi jucători de fotbal american, în condiţiile în care vorbeşte cinci limbi şi a crescut visând să devină inginer aerospaţial, însă în cele din urmă a absolvit Universitatea din Michigan cu diplomă de licenţă în afaceri şi masterat în domeniul managementului sportiv.
Primul său contact cu lumea fotbalului a avut loc în urma unui episod cel puţin ciudat, în urma căruia Mesko a şutat atât de tare încât a spart un bec situat pe tavanul sălii de sport în care se antrena. "Fie plăteşi pentru el, fie joci pentru echipa mea", i-a spus la acea vreme profesorul de sport.
Pe 16 iulie, Mesko a semnat un contract cu New England Patriots. Chiar dacă va câştiga salariul minim din NFL (National Football League - campionatul profesionist de fotbail american - n.r.), 325.000 de dolari pe an plus un bonus de 187.250 de dolari, Mesko este mulţumit. Va putea oricând să practice meseria pentru care a făcut o facultate.
Cotidianul american de business The Wall Street Journal a dedicat una din paginile sale unui sportiv de origine român, Zoltan Mesko, care joacă pentru echipa de fotbal american New England Patriots.
Născut la Timişoara, în urmă cu aproape 24 de ani, Mesko a emigrat împreună cu părinţii săi în 1997 în Statele Unite, prin Loteria Vizelor.
El este considerat de The Wall Street Journal "unic" şi un model pentru ceilalţi jucători de fotbal american, în condiţiile în care vorbeşte cinci limbi şi a crescut visând să devină inginer a