Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Sibieni terorizaţi din cauza unui coafor fără autorizaţie în Piaţa Mare

Publicat in Adevarul, luni 23 august 2010 ·

Salonul Revolution Cut nu are aviz de funcţionare, chiar dacă el este deschis de mai bine de un an şi jumătate. Locuitorii din imobilul din Piaţa Mare nr.12 s-au trezit daţi în judecată pentru că sunt „de rea credinţă”.

CITIŢI ŞI:

Auditul la drumul Sibiu – Agnita a fost suspendat

Anchetă la Consiliul Judeţean pentru auditul la drumul Sibiu – Agnita

Mai multe familii ce locuiesc într-un imobil aflat la o aruncătură de băţ de biroul primarului Klaus Iohannis , nu mai au linişte de mai bine de un an de zile, de când într-un apartament din clădirea poziţionată în Centrul Istoric, s-a înfiinţat salonul de coafură Revolution CUT. Oamenii se plâng că persoanele care se tot perindă pe la salon fac gălăgie, fumează şi consumă chiar şi băuturi alcoolice în curtea interioară. „De câte ori plecăm sau ne întoarcem acasă este o adevărată aventură. Vă spun sincer că eu şi soţul meu, dar şi vecinii trăim cu frica în sân şi ne vedem pusă în pericol chiar şi integritatea corporală” a povestit Hodorcaş Maria.

Cei şapte propietari de locuinţe în imobil nu au fost nici măcar consulataţi de către cei care deţin Studio Revoluţion Cut. „Nu au niciun acord de funcţionare şi pe noi nici măcar verbal nu ne-a întrebat cei care deţin acest salon, dacă suntem de acord să se facă aşa ceva la noi în imobil” a povestit şi Hodorcaş Gheorghe. Oamenii se plâng că comportamentul este unul dea dreptul sfidător şi că persoanele care se perindă aproape zilnic în curtea imobilului le vorbesc urât şi îi „premiază” cu ameninţări dacă îndrăznesc să le ceară să nu mai facă mizerie sau să vorbească mai încet. „Ce program de linişte domnule. Nu există aşa ceva. Dacă scapi cu o înjurătură e bine” a mai povestit Maria Hodorcaş.

Cum nu era îndeajuns, pentru că stă zid în zid cu salonul cu pricina, familia Hodorcaş nu poate să doarmă decât eventual

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 33 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°