Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia îl susţine pe Sarkozy şi vrea să întreacă Franţa la expulzări

Publicat in Jurnalul, luni 23 august 2010 ·

Criticate din Europa până în SUA, măsurile luate de Franţa în ceea ce-i priveşte pe romi şi-au găsit şi un susţinător. Cel care s-a arătat încântat de noua politică a lui Sarkozy este ministrul de Interne italian, Roberto Maroni, care declarat nu numai că susţine măsurile pe care Sarkozy le-a "copiat" de la Italia, dar şi că intenţionează să adopte o politică mai dură decât cea a Hexagonului în privinţa romilor, dar şi a comunitarilor, în general.

Pentru ministrul Maroni a venit momentul să se facă "un pas înainte", pentru a se ajunge "la posibilitatea de a expulza cetăţeni comunitari ca pe clandestini, nu prin repatriere voluntară".

Cei care ar urma să fie expulzaţi sunt imigranţii care nu pot face dovadă că au un venit minim, care nu au un adăpost adecvat şi care trăiesc pe spatele serviciilor sociale din ţara în care au ajuns. "Mulţi romi sunt cetăţeni UE, dar nu respectă niciuna din aceste condiţii", a subliniat Maroni, pentru Corriere della Sera.

Ministrul de Interne a mai amintit că, atunci când Italia a cerut la Bruxelles, în urmă cu doi ani, ca acest gen de expulzări să fie activat, cel care s-a opus a fost comisarul francez Jacques Barrot.

Roberto Maroni susţine însă că va rediscuta această posibilitate la Paris unde, la 6 septembrie, se va întâlni cu miniştri de Interne din mai multe ţări europene.

Reprezentanţii romilor, dar şi Vaticanul au criticat declaraţiile făcute de Maroni. "Mai lipsesc doar camerele de gazare, dar suntem într-un genocid cultural", a spus Alexian Santino Spinelli, artist şi profesor universitar de etnie romă, din Italia.

Nici autorităţile franceze nu şi-au îndulcit tonul, în privinţa romilor. "Nu avem vocaţia să primim în Franţa toţi romii din România şi Bulgaria", a declarat, sâmbătă, ministrul de Interne, Brice Hortefeux. Franţa plănuieşe să repatrieze 850 de romi. Criticate din Europ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 46 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 32 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 32 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 54 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°