Mihaela Vasile şi Luminiţa Mariana Trâmbez, două dintre cele patru eleve de la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria suspectate de Parchet că au dat şpagă la bac, sunt femei în toată firea.
Cele două au absolvit anul acesta clasa a XIII-a A de frecvenţă redusă de la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria. Mihaela Vasile din Zimnicea a terminat liceul la 43 de ani, iar Luminiţa Trâmbez din comuna Mavrodin, la 38 de ani. Cei patru ani de liceu s-au rezumat la cursuri de câte trei săptămâni pentru fiecare semestru. După notele din catalog cele două femei nu au excelat la nici una din materiile la care au susţinut bac-ul. Coincidenţă sau nu, atât Mihaela, cât şi Luminiţa au terminat clasa a XIII-a cu aceleaşi medii: 9,00 la limba şi literatura română şi 5 la matematică.
La proba scrisă de limba română de la bacalaureat, notele celor două femei au fost mult mai mici: Mihaela Vasile a luat 6,80 în urma contestaţiei, după ce iniţial fusese notată cu 5,75, iar colega ei Luminiţa a luat 6,00. La matematică candidatele abia au obţinut notă de trecere: Mihaela a luat 6,30 după contestaţie, nota iniţială fiind 5,00, iar Luminiţa a luat 6,35.
Directorul Grupului Şcolar Tehnic, Emilian Vrăjitoarea nu îşi aminteşte de cele două foste eleve. „ Nu am predat la clasa lor şi nu le cunosc. Îmi pare rău că numele unităţii noastre a picat în acest scandal. Noi nu avem nici un amestec . Examenul nu s-a susţinut în unitatea noastră, ci la Grupul Şcolar Agricol" ne-a spus Emilian Vrăjitoarea. Astăzi, la Grupul Şcolar Tehnic s-a susţinut proba orală de evaluare a competenţelor orale de comunicare în limba română. Doar trei din cei şase elevi înscrişi la această probă s-au prezentat la evaluare. Comisia de examen a fost formată, aşa cum prevede metodologia, de doi profesori de la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria.
Inspectoratul Şcolar Judeţean aşteaptă rezultatul anchetei