Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiectul romilor, tratat în funcţie de orientările presei franceze

Publicat in rfi, luni 23 august 2010 ·

Presa franceză continuă să se ocupe de problema romilor pe care Franţa îi trimite în România şi Bulgaria. Unghiul din care publicaţiile din Hexagon prezintă subiectul diferă însă în funcţie de culoarea lor politică.

E de remarcat în primul rând faptul că presa s-a aruncat cu o oarecare furie asupra subiectului. Practic nu există ziar sau revistă săptămânală care să nu fi scris în ultimul timp despre romii români.

Multe publicaţii şi-au trimis corespondenţi speciali în România şi au publicat reportaje realizate la faţa locului despre condiţiile de viaţa ale romilor.

De notat ca acest subiect este, de mai multe zile în şir, şi unul de prima pagina, ceea ce nu se întâmpla foarte des.

Presa pro-guvernamentala este departe de a avea acelaşi punct de vedere ca presa din opoziţie, în ciuda faptului ca vehiculeaza aceleaşi informaţii.

Cotidianul comuniştilor francezi, L'Humanité precum şi cotidianul cu simpatii socialiste Libération au tratat subiectul în toata complexitatea sa dar şi cu scopul de a demola politica securitara a preşedintelui Nicolas Sarkozy. Cotidianul pro-guvernamental LE FIGARO sau revista Paris Mach au un cu totul alt ton.

Le Figaro a încercat toata saptamîna trecuta sa explice ca masurile luate de autoritaţile franceze sunt legale, ca nici un rom român nu este trimis cu forţa în România, ci benevol, dupa ce primeşte 300 de euro ca ajutor de repatriere şi 100 de euro pe copil. În ultimul ei numar revista Paris Mach publica fotografii precum şi un reportaj despre condiţiile de viaţa ale romilor români în diversele tabere improvizate. Constat ca Paris Mach spune ceea ce presa de opoziţie evita sa spuna, şi anume ca romii români traiesc din cerşit şi deseori din mici furturi.

Presa de opoziţie îi prezinta în general pe romii români ca nişte victime ale politicii lui Nicolas Sarkozy. Presa pro-guvernamentala tinde sa ex

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 49 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°