Zeci de descinderi au avut loc în mai multe judeţe din Oltenia pentru reţinerea unei reţele de traficanţi şi consumatori de stupefiante. Oana Timiş (21 de ani), fiica edilului din Haţeg Nicolae Timiş, a fost săltată, ieri, de mascaţi şi adusă la audieri, fiind acuzată de consum de ketamină, un anestezic pentru animale.
UPDATE: 11.30 Oana Timiş, fiica primarului din Haţeg, a fost adusă în faţa instanţei cu propunere de arestare
Peste 70 de locuinţe din judeţele Hunedoara, Mehedinţi şi Olt au fost luate cu asalt, ieri-dimineaţă, de poliţişti, jandarmi şi ofiţeri de la „Crimă Organizată". Acţiunea oamenilor legii viza destructurarea unei reţele suspectată de trafic şi consum de droguri de risc.
UPDATE: 23:30 Fiica primarului din Haţeg şi alte 28 de persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru trafic şi consum de stupefiante
Citiţi şi:
Descinderi în Maramureş pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri
Între membrii grupului adus la audieri se află şi Oana Timiş (21 de ani), fiica primarului din Haţeg, Nicolae Timiş. Tânăra a fost pusă sub urmărire penală, în prealabil, pentru consum de stupefiante. Ieri, în urma unei percheziţii, ea a fost ridicată din locuinţa părinţilor săi din Haţeg şi adusă la sediul Serviciului Teritorial Hunedoara din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Oamenii legii găsiseră în locuinţa familiei Timiş un flacon gol de ketamină, substanţă interzisă.
Supărat pe mascaţi
Împreună cu adolescenta au mai fost aduse cu mandat la audieri peste 50 de persoane. Oana Timiş a declarat că nu a consumat niciodată ketamină.
Primarul Nicolae Timiş s-a arătat revoltat de acţiunea ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba. „Mascaţii au venit la şase dimineaţa şi mi-au bătut cu pi