„Cine plăteşte, comandă!“, spun o parte dintre localnicii din Roşia Montană despre excursia ziariştilor la mina din Noua Zeelandă, făcută pe banii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Alţii par mai indulgenţi şi se încred în discernământul şi probitatea jurnaliştilor, care sunt duşi acolo strict pentru a se informa.
Localnicii din Roşia Montană, dar şi turiştii veniţi în zonă sunt divizaţi, în ceea ce priveşte excursia ziariştilor în Noua Zeelandă. Practic, s-au format aceleaşi două tabere ca în cazul proiectului minier: cei care cred că RMGC îi pot cumpăra pe toţi cei care se lasă cumpăraţi şi cei care cred că proiectul minier este singura şansă a localnicilor la un loc de muncă în zonă.
Tabăra celor împotrivă
„Nu sunt bani suficienţi pentru renovarea caselor, dar au bani de dus ziariştii în Noua Zeeleandă?“ se întreabă Maria Pojoranu, o turistă venită la Roşia tocmai din Bucureşti. „Încearcă să îi ducă în eroare pe ziarişti. Din moment ce ei te-au dus, scrii ceea ce îţi cer ei, nu? Cine plăteşte, comandă. Acum că a costat cât o fi costat excursia…sunt banii lor, sunt bani privaţi. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine“, este de părere Zeno Cornea, unul dintre militanţii pentru păstrarea intactă a patrimoniului din Roşia.
„Îi cumpără. Nu vreau să cred că facem parte dintr-o naţie care se vinde pe doi bani. Eu sunt optimistă. Vreau să cred că s-au dus numai să se informeze“, a spus şi Anca Remuş, o turistă venită tot din Bucureşti, să admire locurile.
Ce poţi face cu 200.000 de euro
Mihaela Furtuna lucrează ca angajat sezonier al Primăriei. Face curăţenie pe spaţiile verzi ale comunei, după ce pleacă turiştii. Este mulţumită că ia măcar 520 de lei pe lună. Cât despre ziariştii duşi de Gold Corporation în Noua Zeelandă, femeia născută şi crescută în Roşia Montană crede că e un lucru bun. „Foarte bine că i-o d