Gazele care vor alimenta conducta Nabucco vor veni din două direcţii, dinspre Georgia şi Irak, iar aprovizionarea cu gaze iraniene nu este luată în calcul, se arată într-un comunicat al consorţiului care dezvoltă proiectul.
La ultima întâlnire a Comitetului Director, desfăşurată la Ankara, acţionarii au convenit modificarea conceptului de alimentare a Nabucco.
„Două conducte de alimentare au fost confirmate, iar lucrările de proiectare au fost deja comisionate, însă, din cauza contextului politic, Nabucco Gas Pipeline International nu are în vedere o a treia linie de alimentare către graniţa turco-iraniană", se arată în comunicat.
Astfel, gazele vor veni pe două conducte - dinspre graniţa turco-georgiană şi cea turco-irakiană.
„Ruta planificată oferă o gamă largă de surse de aprovizionare pentru gazoductul Nabucco, care va primi gaz din Azerbaijan, Turkmenistan şi Irak", au mai spus oficialii Nabucco.
Aceştia au subliniat că Nabucco este un proiect cu surse-multiple şi nu se va baza doar pe o singură sursă sau furnizor pentru exploatarea conductei.
Regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu se numără printre regiunile cele mai bogate în gaze naturale, având un potenţial mare din punct de vedere al exporturilor de gaze către Europa, au mai spus reprezentanţii consorţiului.
Acţionarii Nabucco sunt OMV (Austria), MOL (Ungaria), RWE (Germania), Transgaz (România), Bulgargaz (Bulgaria) şi Botas (Turcia).
Investiţia în dezvoltarea conductei este de 7,9 miliarde de euro..
Potrivit ultimelor declaraţii, lucrările pentru construcţia conductei ar trebui să înceapă în 2011, urmând să fie finalizate în 2014.