Locurile de parcare nu apar din senin. Majoritatea sunt pe domeniul public. Ele apar printr-o decizie. Autorităţile locale (la noi, şi acelea centrale) hotărăsc că pe o anumită suprafaţă se va construi o parcare. Sau decid că un spaţiu aflat la marginea drumului va fi ocupat cu maşini parcate. Prin urbea Bucureştilor, acesta este de regulă chiar prima bandă, unde altminteri ar fi trebuit să circule automobile, autobuze sau biciclişti.
Toate aceste spaţii au o valoare. Terenul acela face nişte bani. Pe el se putea face altceva. Spaţii verzi. Fundaţii pentru alte clădiri. Faptul că e pus deoparte şi folosit pentru parcare înseamnă că spaţiul util este scos din circuitul economic şi destinat parcărilor.
Mai mult decât atât. În Statele Unite circa 99% din drumurile cu maşina sfârşesc într-un loc de parcare ne-plătit. La noi probabil că procentul e mai mare. Dar acest lucru înseamnă că parcarea gratuită scade costurile călătoriei cu automobilul. Oamenii vor face mai multe călătorii în limitele bugetului lor. Ceea ce va aglomera drumurile cu maşini. Şi va scădea atractivitatea transportului în comun şi profitabilitatea taxiurilor. Iar drumuri mai aglomerate şi transport în comun redus la o activitate de nişă înseamnă cheltuieli mai mari din partea autorităţilor publice pentru amenajarea de drumuri şi pentru păstrarea ordinii în trafic.
Mai e ceva. Să privim acum la un şofer oarecare, de pe o stradă oarecare. Ce face el? "Conduce!", veţi spune. Da, însă unde? Adesea el nu face altceva decât să se învârtă în cerc, căutând un loc de parcare gratuit. Asta se adaugă la traficul de pe străzi şi la timpul pierdut de şoferi şi pietoni laolaltă.
Toate acestea costă. Mult. Profesorul Shoup a calculat, spre exemplu, cât costă în medie un loc de parcare "gratuit" în Los Angeles. Circa 31.000 de dolari. Adesea această sumă înseamnă mai mult decât maşina care e
