Numărul medicilor bucureşteni care au solicitat în acest an aviz pentru a lucra în străinătate a ajuns la 630, faţă de 443 în tot anul 2009, a anunţat preşedintele CMB, Ioan Lascăr. Dacă până acum toţi cei care plecau să lucreze în străinătate erau medici tineri, anul acesta au solicitat certificate care să le permită lucrul în străinătate persoane peste 35 de ani, medici cu multă experienţă şi chiar peste 60 de ani, a adăugat preşedintele CMB. Din cei 630 care au solicitat certificate în 2010, 86 (3,5% din cei sub 60 de ani) au specialitatea medicină generală, medicină de familie, 62 (15%) au specialitatea chirurgie generală, 43 (8,7%) sunt specialişti în obstetrică-ginecologie, 40 (21%) sunt specialişti în ortopedie-traumatologie. (Mediafax)