Un credit extern aprobat de Consiliul Local Sibiu pentru lucrări la 40 de străzi şi un pod aşteaptă aviz de la Ministerul Finanţelor din februarie.
În prima şedinţă din ianuarie 2010, Consiliul Local al Sibiului a aprobat accesarea unui credit extern de la BERD pentru 40 de străzi şi un nou pod peste râul din oraş.
Conform legislaţiei în vigoare, orice împrumut accesat de autorităţile locale trebuie avizat şi de Ministerul Finanţelor, prin Comisia de autorizare a împrumuturilor locale. Avizul de la comisia în cauză pentru accesarea finanţării deja rezolvate e aşteptat de şase luni.
"Documentaţiile pentru aceste lucrări sunt pregătite încă de anul trecut. Ar exista posibilitatea ca, dacă la licitaţii preţurile vor fi mai mici, să reabilităm şi mai multe străzi", spune Virgil Popa, viceprimar al Sibiului.
Împrumut în valoare de 11,5 milioane de euro
Negocierile administraţiei cu BERD, începute încă din toamna lui 2009, s-au finalizat rapid. Pe 12 februarie 2010, Primăria Sibiu a transmis amintitei comisii din cadrul Ministerului Finanţelor documentaţia referitoare la împrumutul de 11,5 milioane de euro.
Printre cele mai importante documente, cel referitor la gradul de îndatorare al bugetului local, indica faptul că nu exista pericolul de a depăşi limita de 30% din veniturile proprii, din moment ce creditele accesate până acum de Sibiu duc la un grad maxim de 16,97%, vârf depăşit anul trecut. "Documentaţia transmisă de Municipiul Sibiu este completă", auconstatatreprezentanţii Ministerului Finanţelor.
Ce spun oficiali de la Finanţe
De atunci, nimic. "De la data înregistrării solicitării Municipiul Sibiu nu s-a desfăşurat nicio şedinţă a Comisiei pentru analizarea cererilor de autorizare a contractării de finanţări rambursabile, altele decât cele destinate pre/cofinanţării proiect