Nemţenii de la munte care au supravieţuit atrocităţilor de după 23 august 1944 au încă în minte imaginea războiului. Ana Vatamanu, din Poiana Largului, povesteşte despre tragedia care a avut loc în beciul din gospodăria părinţilor ei.
Imaginile carnagiilor care au avut loc după 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaţilor, îi urmăresc încă pe supravieţuitorii evenimentelor de acum 66 de ani.
La Poiana Largului, populaţia a fost prinsă între trupele germane şi ruseşti. Aici au avut loc unele dintre cele mai crâncene încleştări din ţinut. „Ruşii veneau prin Pasul Petru Vodă, pe de o parte, şi prin depresiunea Cracăului şi Hangu, pe de altă parte. Aici, la Gura Faurului din Poiana Largului, nemţii s-au forţat să-i ţină în loc, pentru a asigura trecătorile peste munţi spre Ardeal“, spune profesorul Dorel Rusu, care a studiat întâmplările de atunci.
25 de suflete în pivniţă
Una dintre cele mai grave crime s-a produs în beciul din curtea familiei Tărâţă, din Poiana Largului, în care se adăposteau 25 de femei, copii şi un singur bărbat. Doar trei femei şi patru micuţi au scăpat cu viaţă, după ce mâini criminale au aruncat cu grenade aici. Ana Vatamanu are acum 67 de ani şi este unul dintre copiii de care nu s-au atins schijele. Avea atunci doar nouă luni şi era adăpostită la sânul mamei, alături de tată şi încă şase surori. Relatările mamei sale, una dintre supravieţuitoare, îi sunt încă vii în minte.
„Era duminică, 3 septembrie 1944, în cursul amiezii. Înainte cu o zi, a venit o echipă nemţească la beci, i-a văzut pe cei care se ascundeau, i-a numărat şi a plecat. Oamenii şi-au dat seama că o să se întâmple ceva, dar unde să pleci?! Că era totul minat... Acolo era linia întâi a războiului“, povesteşte Ana.
Şi-a pierdut tatăl şi şase surori
După câteva ore, moartea s-a abătut peste bec
