Alertă in Bulgaria, din cauza imbolnăvirii a patru oameni cu antrax, una dintre cele mai teribile bacterii din cate există. Rata mortalităţii este uriaşă, de 50%, in randul celor infectaţi. Şi mai grav este că două dintre cazuri s-au înregistrat la doar câteva zeci de kilometri de graniţa cu România, în satul Brestovene.
Pericol de bubă neagră (aşa cum i se spune popular antraxului) la graniţa cu România. Doi ciobani din satul Stephan Karadzhovo, în sudul Bulgariei, au fost diagnosticaţi, în urmă cu două zile, cu o formă cutanată de antrax, leziunile de pe pielea bărbaţilor, specifice microbului, fiind greu de privit. Unul dintre bolnavi, Georgi Drosev, în vârstă de 47 de ani, s-a infectat după ce a tăiat o oaie bolnavă. El spune că nimeni n-a mâncat carnea şi a aruncat carcasa într- o râpă de la marginea satului, iar cel de-al doilea infectat afirmă că l-a ajutat să care oaia. Angajaţii serviciilor veterinare au dezinfectat curtea lui Drosev, precum şi râpa unde bărbatul a aruncat carcasa animalului bolnav. Întreaga zonă e în carantină şi s-a început vaccinarea animalelor domestice. Între timp, relatează presa bulgară, antraxul a apărut şi în satul Brestovene, în apropierea oraşului Razgrad, din nordul ţării, unde cinci oi din aceeaşi turmă au murit în cursul acestei săptămâni.
Nu mâncaţi carne din ţara vecină
Doctorii spun că proprietarul turmei, un bărbat de 64 de ani, şi nepotul lui, în vârstă de 8 ani, au şi ei antrax cutanat. Serviciile veterinare au ordonat vaccinarea tuturor celor 1.200 de oi şi 400 de vite din sat, iar staulul oilor a fost dezinfectat cu penicilină. Au fost trimise probe la Sofia, pentru teste de antrax.
Aşadar, românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să evite consumul de carne de oaie sau de vită şi, mai ales, nu trebuie să intre în contact cu astfel de animale. Potrivi