Finanţele au bugetat 350 milioane lei din datorie companiei, dar sunt pregătite să meargă în justiţie
Kazahii şi-au angajat cei mai buni avocaţi din România, pentru orice eventualitate
Ministerul Finanţelor a bugetat la rectificare venituri de 350 de milioane de lei din plata datoriei Rompetrol scadentă în luna septembrie, dar va insista la negocieri pe achitarea întregii sume datorate, având mandat să meargă în justiţie, potrivit unor surse guvernamentale. "Finanţele au trecut la rectificare încasări de la Rompetrol de numai 350 de milioane lei, pentru că asta era suma pe care au promis kazahii că o vor plăti. Era valoarea certă pe care o putea accepta şi FMI. Cei de la Ministerul Finanţelor au mandat să negocieze recuperarea întregii sume. Statul are şi soluţii dure, dar trebuie o acţiune echilibrată, pentru că sunt unii dintre marii contributori la buget", au spus sursele citate de Mediafax.
Acţionarul majoritar al Rompetrol a anticipat mutarea statului
Potrivit acestora, statul va merge în justiţie, susţinând că stingerea datoriei se poate face ori prin achitarea sumei, ori prin conversie în acţiuni, dar nu prin ambele variante. "Kazahii au anticipat şi au angajat patru dintre cele mai mari case de avocatură din România", au adăugat sursele.
Conversia în acţiuni a întregii datorii fără plata parţială a unor sume ar fi făcut ca statul să preia pachetul majoritar de acţiuni. Rompetrol a achitat deja aproximativ 50 de milioane de euro din contul datoriei şi a promis că va vira în următoarea perioadă o sumă apropiată. De fapt, acţionarii Rompetrol au promis că plătesc doar o sumă care să le permită să păstreze controlul companiei după conversia în acţiuni a restului de plată, au mai spus sursele.
Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze peste 2 miliarde de lei în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petrom