Asemeni "Inginerului" din romanul "Prins", nici personajul care se confesează la persoana I în "Dulce ca mierea e glonţul patriei" nu are nume. Dacă Inginerul putea fi un personaj generic, tânărul absolvent al Facultăţii de Istorie, care face armata cu termen redus la o şcoală de ofiţeri în rezervă, este, clar, un alter ego auctorial. Romanul "Dulce ca mierea e glonţul patriei", apărut în 1971, i-a consolidat scriitorului Petru Popescu celebritatea dobândită o dată cu apariţia, cu un an în urmă, a romanului "Prins".
Proiectat în interiorul aceleiaşi generaţii captive, "Dulce ca mierea..." este o carte a iniţierii. Pe de o parte, pentru că satisfacerea stagiului militar echivala cu dobândirea şi recunoaşterea statutului de bărbat adult. Pe de altă parte, este vorba despre iniţierea în dragoste, alături de o femeie matură, fermecătoarea şi contradictoria Laguna, cea care, până la urmă, crede că la vârsta soldatului "iubirea, oricum, nu doare". Romanul "Dulce ca mierea e glonţul patriei", semnat Petru Popescu, va apărea miercuri, 25 august, la Editura "Curtea Veche", împreună cu Jurnalul Naţional.
Jurnalul Naţional: Domnule Petru Popescu, "Dulce ca mierea e glonţul patriei" este un roman al experienţelor şi amintirilor dumneavoastră din perioada în care aţi făcut armata la Unitatea de Transmisiuni de la Măgurele-Bucureşti, plutonul 5. Cartea, dedicată de altfel camarazilor de atunci, a apărut în 1971, la puţină vreme după ce aţi încheiat stagiul militar. Ce îndemn lăuntric, ce convingere a necesităţii şi urgenţei v-au determinat să scrieţi acest roman, care, se ştie, a fost un mare succes la acea vreme?
Petru Popescu: Îndemnul lăuntric, urgenţa veneau de la sentimentul că va "plesni" curând ceva, întâi în viaţa mea de scriitor, tot mai plină de tensiune, din cauza cenzurii. Şi, în '71, după Tezele din iulie, mi-am dat seama că s-
