Necesitatea impozitelor a fost codificata, inca din antichitate, iar unele imperii, romanii, de exemplu, au trebuit sa recurga la impozarea populatiei, din moment ce venitul din jafurile comise in tarile cotropite era insuficient pentru a mentine structura statului.
Asa s-a ajuns, in Evul Mediu, la impozarea cosurilor de fum, a ferestrelor, a usilor, a cailor si carutelor, etc.
In era noastra, se pare ca filozofia impozarii nu a evoluat deloc intr-o directie logica, prin introducerea impozitelor pe venituri, pe proprietati, pe telefon, pe vanzari, pe calatorii aeriene, etc.
Impozitul pe venituri a fost introdus intai in SUA, in 1913, si apoi, in Canada, in 1917. Ambele tari au stablit aceste impozite ca o masura "temporara", "provizorie", pentru a finanta Primul Razboi Mondial, si totusi, in ziua de azi, acestea sunt inca in vigoare. Zicala "Nimic nu poate dura mai mult decat ce e provizoriu" e demonstrata astfel in cazul impozitelor pe venit, din SUA si Canada
Ambele sisteme sunt numite "progresive" - pe de alta parte, toti comunistii si socialistii din America de Nord se auto-definesc drept "progresivi"; o coincidenta?
Ambele tari notate mai sus folosesc mii de salariati in IRS (Internal Revenue Service) si CRA (Canadian Revenue Agency) ca sa administreze legile impozitelor, care sunt extrem de bizantine, intortocheate, contrazicandu-se sub multe aspecte.
Daca intrebi trei specialisti sau salariati ai celor doua servicii de colectare a impozitelor despre aplicarea legii intr-o situatie specifica, vei primi trei raspunsuri diferite. Intr-atat de incetosata e limba textului legii, incat chiar si judecatorii federali au probleme descifrand adevarata intentie a statutelor.
Impozitul e numit "progresiv", pentru ca rata perceputa creste proportional cu venitul, ajungand la un oarecare punct de
