Această categorie include sectorul de utilităţi datorită rezultatelor bune ale Transgaz, care au compensat pierderile înregistrate de Transelectrica, sectorul petrolier, pe fondul creşterii profitului Petrom, şi sectorul farmaceutic, cele patru companii înregistrând atât o creştere a vânzărilor, cât şi a profitului net.
Deşi au avut rezultate financiare mai slabe decât în trecut, sau au înregistrat pierderi, alte trei sectoare au intrat în atenţia investitorilor, variaţia acestora faţă de indicele BET de la începutul anului fiind pozitivă. Este vorba despre sectorul chimic, metalurgic şi cel de utilaje auto.
Pentru a doua jumătate a anului situaţia rămâne dificilă, urmând să devină vizibile efectele măsurilor de austeritate adoptate de Guvern în luna iunie, sunt de părere analiştii casei de brokeraj: "Modelul de ieşire din recesiune bazat pe exporturi al altor ţări din Europa Centrală şi de Est rămâne o incertitudine în cazul României, iar consumul intern rămâne o problemă deşi sporadic s-a bucurat de o uşoară relansare".
* Sectorul bancar
Mediul economic a rămas dificil în semestrul întâi al anului 2010, în parametri similari celei de-a doua părţi a anului trecut, lucru reflectat în rezultatele sistemului bancar, care, per ansamblu, a încheiat cu o pierdere de 234 milioane lei, comparativ cu un profit net de 90 milioane lei în primul semestru al anului trecut, arată analiza Tradeville. Analiştii spun că provizioanele mari constituite de bănci, precum şi problemele rezultate în urma aplicării Ordonanţei 50/2010 (implementarea în legislaţia naţională a directivelor europene privind contractele de credit pentru consumatori) sunt cauzele care au generat aceste rezultate. "Banca Naţională a României (BNR) nu consideră că este necesară modificarea reglementărilor prudenţiale privind constituirea provizioanelor şi estimează continuarea trendulu