2110. Populaţia Terrei aproape că se triplase. Supratehnologizată, supradezvoltată, poluată, defrişată, devastată de terorismul nuclear şi de foamea niciodată potolită de resurse, iată numai câteva din elementele care conturează instantaneul unei civilizaţii devenite, cu fiecare zi, tot mai cenuşii. Pe scurt, o planetă aflată într-un stadiu terminal. Imaginea, care aminteşte mai degrabă de căderea Romei, contrastează puternic cu Pandora – un veritabil paradis ecologic, o lume sălbatică şi arhaică, unde localnicii umanoizi (NA’VI) trăiesc în armonie totală cu natura. Spre aceasta din urmă se îndreaptă Jacke Sully, angajatul unei megacorporaţii de secol XXI interesată exclusiv de exploatarea acestui paradis al mineralelor. Pentru Sully, un veteran al infanteriei marine americane, acum aflat în scaun cu rotile, era deopotrivă începutul unei iniţieri spirituale, dar şi al unei transformări intelectuale. Avea să devină parte din avangarda unui program experimental (Avatar) care consta în plantarea unor „corpuri surogat“ în comunităţile indigene locale. Misiunea lor? De a vinde un stil de viaţă, un set de atitudini, de a educa şi domestici doar pentru a-i coopta şi controla mai uşor pe localnici.

Ecologist, conservator, anticorporatist, antioccidental, filmul lui James Cameron este şi un manifest al contrainsurgenţei. O analiză atentă a anumitor secvenţe de discurs sau personaje oferă posibilităţi de interpretare cu adevărat inedite asupra unor tendinţe reflectate recent de campaniile de contrainsurgenţă din Irak şi Afganistan. Într-un fel, Avatar ne ajută să înţelegem mai bine multe dintre practicile, logicile şi experimentele desfăşurate în ultimii ani la firul ierbii în aceste teatre de operaţiuni.

De departe, unul dintre personajele pivot ale fimului este doctorul Grace Augustine, designerul şi coordonatorul programului Avatar. O legendă în lumea ştiinţe