Brăilenii de toate vârstele şi din toate păturile sociale se îmbulzesc să împrumute o carte de la biblioteca publică. Directorul Dragoş Neagu, spune că, dacă cititorii ar fi cumpărat din librărie cărţile pe care le-au împrumutat într-un an, ar fi scos din buzunar peste 85 de milioane de lei.
Unii brăileni nu au bani ca să-şi cumpere cărţi şi de aceea merg la bibliotecă. Cei mai mulţi, însă, preferă să împrumute cărţi din pasiune sau pentru că multe titluri nu pot fi găsite în altă parte. Bibliotecarilor nu le vine să creadă că lectura a ajuns din nou la putere.
Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" deţine aproape 360.000 de cărţi şi publicaţii periodice, în valoare de 4,7 milioane de lei. Criza, care i-a lăsat fără slujbe pe mii de brăileni, a mărit cu peste 30 la sută numărul cititorilor înscrişi la biblioteca publică.
Cititori noi
„Am asigurat accesul la informaţii din toate domeniile. Numai în perioada iulie 2009 - iulie 2010 s-au înscris 2.466 noi utilizatori, 48,5 % dintre aceştia fiind elevi. La sfârşitul unii trecute, numărul total al documentelor existente în colecţiile Bibliotecii Judeţene era de 357.816, în valoare de 4.712.344 lei", ne-a precizat directorul instituţiei, Dragoş Neagu.
În medie, în fiecare zi, 538 de brăileni de vârste şi pregătiri diferite vin să împrumute cărţi de la biblioteca publică. Circa opt procente dintre cititori sunt simpli muncitori şi cam tot atâţia sunt studenţi, funcţionari sau intelectuali (8,3 %).
Preferă beletristica
Dacă biblioteca publică este luată cu asalt, în librării intră tot mai puţin brăileni, pentru că, din cauza sărăciei, puţini sunt cei care rup de la gură, ca să-şi cumpere o carte.
Gheorghe Dragomir, de 60 de ani, pensionar, împrumută cărţi pentru nepoata lui, Teodora, care este în clasa a IV-a. „Rechizitele costă bani, iar cărţile sunt şi ele scumpe. I-am luat nep