Legea ANI a fost adoptată ieri de senatorii reuniţi în sesiune extraordinară, cu 78 de voturi ”pentru” şi o abţinere, urmând să fie trimisă şefului statului spre promulgare.
"Odată cu adoptarea legii ANI, România recâştigă o parte din credibilitatea pierdută", a comentat premierul Emil Boc după rezultatul din plen. Reprezentanţii PSD s-au abţinut, iar liberalii au votat, deşi au găsit legea "cam neconstituţională". Premierul s-a arătat însă încrezător că, de data aceasta, legea ANI nu se va mai lovi de deciziile Curţii Constituţionale.
„N-am văzut nicio sesizare la CCR din partea niciunui grup cu privire la acest proiect, deci cred că suntem pe drumul bun!", a spus Boc. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că noul text a fost elaborat de Guvern după studierea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dar nu poate garanta că legea nu va fi declarată din nou neconstituţională.
Somat să îşi depună mandatul în cazul în care actul normativ va fi respins de CCR, Predoiu a replicat că nu îşi dă demisia atunci când se confruntă cu „momente dificile".
Textul a trecut de filtrul Senatului, chiar dacă ANI a fost criticată în plen chiar de un democrat-liberal. Senatorul PDL Dumitru Oprea, pentru care ANI a cerut anul trecut confiscarea unor sume obţinute în mod nejustificat, a cerut ca personalul instituţiei să fie verificat "la sânge" pentru că "lucrează neprofesionist".
Senatorii au mai stabilit ca liderii sindicali să fie în continare obligaţi să-şi declare averile şi interesele.