Lidia Bodea. Cărțile Humanitas trec prin capul ei. Ce-o fi în capul ei?

ISTODOR: Ce e in capul tau?

BODEA: Mi-e şi frică să mă gândesc. Ca orice om, recunosc, mi se întâmplă să mă torturez din când în când cu întrebarea ,,ce a fost în capul meu?”, să mă iau în mod evident inutil la trântă cu o stare de fapt care nu se mai poate schimba. Îmi propun atunci, pe modelul consacrat al lui de luni încep o viaţă nouă, să încep să fac periodice exerciţii de auto-evaluare, să-mi dau răgazul de-a-mi pune întrebarea la prezent, ca să nu mai ajung în punctul practic mort al văicărelii post festum. Sunt convinsă a un atare exerciţiu ar avea efect benefic, ca un soi de igienă mentală. Îţi pui ordine în bezmeticeala gândurilor, deretici un pic printre priorităţi, scuturi din iluziile inutile şi deschizi fereastra, poate intră în capul tău vreun gând proaspăt, vreo rază de soare ori un ciripit vesel. Şi, dacă-mi dai voie să mut întrebarea ta în alt plan, aş spune că din când în când e bine să găseşti şi răgazul de-a vrea să afli ce e în sufletul tău, asta ca exerciţiu de igienă afectivă.

ISTODOR: De ce esti asa cum esti?

BODEA: Până la urmă, trebuia să fiu şi eu cumva.

ISTODOR: Cum ai vrea sa fii?

BODEA: Un om bun. Nu ştiu încă să spun dacă sunt un om fundamental şi necondiţionat bun, din start incapabil de cruzime, răutăţi, ură, dar, până să mă lămuresc, încerc să fac bruma de bine de care sunt în stare şi, în felul ăsta, cumva profilactic, să contracarez din timp mai ştiu eu ce porniri spre rău. Mă îngrozeşte ideea că aş putea să-mi scap din mână, să ajung să urăsc, să fac rău de dragul răului, cu nepăsare.

ISTODOR: Ti-ai conturat o identitate ca om? Iti foloseste la ceva in lumea asta?

BODEA: Eu, alţii, trebuie că suntem mai mulţi implicaţi în povestea asta. Oricare ar fi vinovatul principal, sper că rezultatul, chit că nu-mi foloseşte