Un membru al Parlamentului – figură marcantă a comunităţii româneşti, rome, culturale şi politice – se arată, într-o dezbatere acută, foarte supărat pe poporul român, care e lipsit de cultură (vezi sondajele recente, din care rezultă că 42% dintre concetăţenii noştri cred că Soarele se învîrte în jurul Pămîntului), necivilizat, incapabil de discernămînt politic (vezi consecvenţa cu care alege întotdeauna pe cine nu trebuie), pe scurt, subdezvoltat intelectual, inapt moralmente, opac la orice tentativă pedagogică. Şi asta dintotdeauna. Deşi sînt, în general, alergic la retorica patriotardă, la naţionalismul lăcrămos şi xenofob, mă simt, brusc, abuzat... Şi eu sînt uneori exasperat de netrebniciile autohtone, de gosolănie, miticism, descurcăreală, băşcălie demolatoare, fudulie şi somnambulism. Dar iată că duhul comunitar se răzbună: mă hărţuieşte, mă aţîţă, mă provoacă. Adică, stai niţel: poate veni un politician oarecare să ne pună în cîrcă toate relele lumii? Să ne facă vinovaţi pe toţi de indigenţa cîtorva găşti? În loc să-şi pună, măcar de ochii lumii, niţică cenuşă în cap, să bruftuiască, sever, niscaiva căpetenii inepte (printre care, vrînd-nevrînd, se prenumără), dumnealui dă de pămînt cu naţia întreagă şi ne condamnă, mă-nţelegi, la un viitor sumbru, invocînd un soi de handicap genetic. Că alegem prost cînd e vorba de partide şi de preşedinţi? Păi, din ce să alegem? Alegem din ce ni se oferă. „Piaţa“ politică nu are decît tarabele pe care le are. Dacă ai de ales între prune stricate şi roşii storcoşite, între mere viermănoase şi cartofi putreziţi, recursul la inteligenţă şi discernămînt e inutil. Degeaba pofteşti la trufandale fragede, la fructe frumos pîrguite, la legume virginale. Iei ce se găseşte. Te gîndeşti la răul cel mai mic, te bazezi pe noroc. Şi, la o adică, te înşeli. Ajungi să te întrebi dacă nu cumva o zarzără fără gust n-ar fi fost mai bună