A rămas un provincial toată viaţa. Se născuse în 1871, la Botoşani, de care a fost întotdeauna legat şi prin amintirile de copilărie, şi prin cercetările sale de istoric, deşi familia, scăpătată, pierduse locuinţa străbunicului (una dintre cele mai frumoase case din secolul al XVIII-lea pe care le-a mai păstrat oraşul, acum iarăşi de vînzare, după ce a găzduit Muzeul local de Etnografie). Tot o ambianţă patriarhală, semirurală, a căutat şi cînd s-a stabilit la Vălenii de Munte, unde, în 1908, se instala în casa din care a plecat doar în 1940, cînd cutremurul a distrus-o pentru prima oară, cu două săptămîni înaintea teribilei lui morţi.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulAşa se face că, deşi reţinut în Bucureşti timp de cincizeci de ani de îndatoririle cărora avea să le facă faţă ca profesor şi ca om politic, n-a încetat să cutreiere ţara şi străinătatea, ca nesăţios călător, aşa încît drumurile sale prin acest oraş au urmat cu regularitate aceleaşi trasee, pe jos, de acasă la Universitate, la Academie, la Liga Culturală (pe malul Dîmboviţei), la anticari (adunaţi atunci în spatele CEC-ului), la redacţia Neamului Românesc (str. Domniţa Anastasia nr. 6, alături fiind tipografia la care apărea Revista istorică) şi la Institutul Sud-Est European (str. Banu Mărăcine nr.1, într-un sărăcăcios cartier dispărut, pe locul magazinului Unirea). Alteori se abătea spre Cameră sau spre Palatul Regal. După cum se vede, numai vechiul centru al Capitalei. Locuinţele sale aici au fost, pe rînd, în str. Sculpturii (mai tîrziu Ştefan Furtună), apoi în Sfinţii Voievozi nr. 16, unde era în 1894, aproape de Academie. Din 1896 pînă la 1900 în str. Icoanei nr. 64. Interiorul acela este descris de unul dintre foştii elevi care veneau acolo la seminarii: „o casă cu odăile dînd dintr-una într-alta, sistem vagon... o odaie în stînga la col