Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Poliţiştul care susţine că şeful i-a tras un cap în figură cere să se facă dreptate

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Alexandru Ionescu susţine că superiorul său i-a dat un cap în figură, pentru că nu a acceptat să cumpere o lanternă din banii lui. Claudiu Rugeanu, inspectorul reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, spune că sunt doar invenţii şi că nici s-a atins de subalternul său.

Disponibilizările în masă de la Poliţia Comunitară Târgu-Jiu se încheie cu scandal. Unul dintre angajaţi susţine că, în urmă cu aproximativ două luni, a primit un cap în figură din partea unui superior, care ulterior i-a devenit şef. Alexandru Ionescu s-a îndreptat cu certificatul medico-legal direct către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi a făcut plângere, spunând că nu va renunţa nici în ruptul capului la acţiunea sa până nu se face dreptate.

„Am făcut plângere acum o lună şi jumătate şi nu am primit niciun răspuns. Vreau să se facă dreptate. După incident, directorul Ion Tudor m-a mutat de la Ordine Publică la Compartimentul de Intervenţii, numai pe tură de noapte, în subordinea inspectorului care mi-a dat un cap în gură, în speranţa că îmi va fi frică de el, dar vreau să-l iert. Aveam o descindere pe un gang din centrul oraşului pentru depistarea boschetarilor şi am refuzat să intru acolo fără lanternă. Claudiu Rugeanu, inspectorul care acum e şeful meu, a zis să-mi cumpăr o lanternă cu banii mei şi, pentru că i-am spus că nu am bani, mi-a dat cu capul în gură. Am primit certificat cu cinci zile de ingrijire. Am şi un coleg care a văzut întreaga scenă”, declară Alexandru Ionescu, poliţiştul care susţine că a fost agresat de propriul şef.

„Nici nu m-am atins de el“

Tânărul de 22 de ani susţine că, deşi există un raport întocmit de un alt poliţişt comunitar care a văzut toate cele întâmplate, documentul nu a fost luat în calcul. Cât despre inspectorul căruia i se aduc acuzaţiile, acesta se jură că nici măcar nu şi-a atins su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 21 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 41 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°